sâmbătă, iulie 02, 2011
Era sa uit!
Fara prea prea multe introduceri si prea multe cuvinte, vreau doar sa va spun ca blogul asta face astazi 3 ani :D... Asta e primul post scris pe 2 iulie 2008. Au trecut 3 ani in care am scris despre multe: politica, sport, viata de zi cu zi, cuvinte asternute din suflet, experiente de viata.
Stiu, am zis-o si dupa un an, si dupa doi ca nu e o mare realizare. Spun si acum acelasi lucru. Ba chiar nici nu mai am acelasi numar de vizitatori pe care ii aveam acum ceva vreme. Si asta se datoreaza si lipsei postarilor. Insa chiar daca scriu o data pe luna, chiar daca m-am gandit de atatea ori sa il inchid, inca nu pot sa o fac. Sunt poate mult prea multe momente de care imi readuc aminte cand mai citesc cate un post. Si chiar daca spun de fiecare data ca voi scrie mai des, nu o fac. Asa ca de data asta nu o sa va mai promit nimic. Poate o voi face, poate nu. Ramane de vazut.
In final, nu vreau decat sa va multumesc putinilor oameni care mai trec pe aici, care au trecut pe aici in acesti 3 ani si sa ma bucur la gandul ca poate vreunul din miliardele de cuvinte insirate in aceasta perioada v-a fost de folos.
P.S. In cazul in care printre putinii cititori se afla vreo persoana care si-ar dori sa scrie pe acest blog sunt dispus sa ii pun la dispozitie acest spatiu. Bineinteles, ca acest lucru nu ar insemna ca eu voi renunta sa mai scriu aici. Unii dintre voi probabil stiti ca au mai fost ceva incercari cu sora-mea si Andreea, insa fie au renuntat, fie scriu extrem de rar.
No Response to "Era sa uit!"
Trimiteţi un comentariu